Transilvania Train, o experienta inedita

0

Transilvania este una dintre cele mai frumoase regiuni ale tarii,
fiind incarcata de istorie si de traditii care au atras multi turisti
din Romania si din strainatate aici. Pentru a pune in valoare aceasta
regiune intr-un mod cat mai inedit, a aparut Transilvania Train!

In perioada 31 august-3 septembrie, cei doritori sa descopere Ardealul si cultura saseasca se pot imbarca intr-o calatorie cu trenul
cu siguranta magica. Plecarea se face din Brasov, iar printre orasele
care vor fi tranzitate se numara Saschiz, Sighisoara, Alba Iulia sau
Fagaras.

 

Trenul cu care se va efectua cursa este inchiriat de la CFR, iar
preturile incep de la 584 de euro pentru o persoana cazata intr-o camera
single. Chiar daca pare scump pentru o vacanta, merita cu siguranta,
avand in vedere propunerile de petrecere a acestor zile!

Pe parcursul calatoriei, se vor organiza tot felul de activitati
menite nu numai sa ii distreze pe pasageri, ci si sa le ofere lectii de
istorie si oportunitati de a-si face noi prieteni sau de a cunoaste
cultura incredibila a sasilor. Ce ziceti de o cina in aer liber, o
degustare de vin sau de o sesiune de tiglarie?

Organizatorii au incercat sa ofere cat mai multe momente memorabile
celor care se inscriu, asa ca excursia include participarea la concertul
Filarmonicii din Sibiu, concertul de orga al Bisericii din Sebes si un
tur al satelor sasesti Fiser, Rupea, Viscri, Saschiz, Roades, Crit,
Cloasterf si Mesendorf. Zona se numara printre preferatele printului
Charles, asa ca nu ratati ocazia de a o vizita!

Programul pentru cele 4 zile:

Prima zi
Se pleaca din Brasov, se viziteaza zona Haferland cu satele sasesti
si se pleaca spre Sighisoara, care poate fi vizitata pe timp de
seara/noapte.

A doua zi
Din Sighisoara se pleaca spre Medias, unde turistii vor participa la
diverse workshopuri, se vor plimba pentru a descoperi regiunea, iar apoi
vor pleca spre Alba Iulia. Aici se va face turul cetatii, pe care nu ar
trebui sa ratati sa o vedeti macar o data in viata si, daca este
posibil, sa asistati la ceremonia de schimbare a garzii!

A treia zi
A treia zi este dedicata Sebesului (in biserica evanghelica de aici,
care adaposteste si o orga din 1893, va fi sustinut un concert de muzica
clasica si corala), mancarurilor transilvanene delicioase si peisajelor
din Marginimea Sibiului. La Avrig se va organizeaza un picnic in aer
liber, iar seara se ajunge la Sibiu.

Ultima zi
Plimbarea prin Piata Mica va fi continuata de o vizita la cetatea Fagarasului si de drumul inapoi la Brasov.
Programul detaliat este disponibil pe site-ul oficial. Sigur, este
un program incarcat, insa va va oferi o imagine autentica a
Transilvaniei!

Mai mult decat atat, nu trebuie sa va faceti griji pentru transport,
nu veti fi obositi din cauza condusului – ceea ce reprezinta un mare
avantaj al mersului cu trenul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA ImageChange Image