I-am auzit vocea! Tremura la inceput…
N-am vorbit cu ea de mai bine de o luna, pentru mine a trecut o vesnicie si timpul nu a contat indiferent de ce am facut, indiferent cat de bine mi-a fost si pe unde am umblat.
Toata lumea iti este alaturi si te sustine atunci cand te desparti de cineva drag, insa cand lipseste acel ceva care te-a reprezentat o foarte buna perioada de timp pentru tine nimic nu mai conteaza, ai iubit ca un nebun, ai iubit incat ai sufocat-o si ea pur si simplu a plecat, a plecat fara sa zica nimic, a plecat si tu ai devenit acel rinocel singuratic care s-a ratacit si nu mai gaseste nici un drum de iesire.
De cand a plecat mancarea nu a mai avut gust, oamenii imi sunt din ce in ce mai confuzi si serile in care ea nu era au devenit pur si simplu din ce in ce mai ridicole, gandurile si fluturii din stomac inca nu au reusit sa plece din viata mea.
Parca e atat de greu incat imi vine sa spun „pamant deschide-te pentru ca nu mai rezist”, insa cand viata te pune la incercare trebuie sa-i faci fata si sa incerci sa te ridici, sa incerci sa-ti aduni toate puterile si suferinta sa o transformi intr-o stare de bine. Este aproape imposibil, stiu asta si mai stiu ca atunci cand a plecat a luat cu ea ce aveam eu mai bun, IUBIREA. Mi-a luat-o si poate ca i-a dat-o altcuiva pentru ca eu nu o mai gasesc, nici nu as putea si poate ca nici nu imi doresc.
A trecut mai bine de o luna de cand nu i-am auzit vocea, insa astazi, I-am auzit vocea! Tremura la inceput…insa dupa cateva secunde parca a prins putin curaj, imi venea sa mor stiind ca ea este acolo si nu o pot atinge, nu-i pot simti parfumul, nu-i pot mangaia parul si nu o pot aduce in viata mea. Sunt confuz, atat de confuz incat nu stiu daca am facut bine sau nu sa vorbesc cu ea.
Devin din ce in ce mai pierdut in spatiu si nu pot cere ajutorul nimanui, pentru ca sunt in sptiu si nu multi au acces acolo. Am dat-o in SF dar ce am simtit eu astazi nu doresc nici dusmanilor, dar este bine sa ma trezesc la realitate si sa stiu ca ea nu se va intoarce. Inca ma uraste (cel putin asta cred), ma uraste pentru ca am iubito prea mult, pentru ca imi venea sa o sun din secunda in secunda sa stiu ca este bine, sa nu-i fie greu si sa nu se simta niciodata singura.
Imi doresc sa o vad, chiar daca stiu ca imi voi face mai mult rau, imi doresc sa o fac sa-si ceara scuze pentru ca a plecat fara sa mai stea pe ganduri, chiar daca meritam, eu eram acel ceva din viata ei care o facea sa se simta bine atunci cand era in preajma mea.
In viata iubesti odata, maxim de doua ori, restul relatiilor se vor repeta, aceeasi rutina si la un moment dat vei ajunge exact de unde ai plecat, dar toate acestea se vor vedea in timp.
Nu am crezut niciodata ca o sa-mi fie atat de greu fara ea, nu am crezut niciodata ca va pleca, nu am crezut niciodata ca ea nu o sa ma mai iubeasca deloc, dar toate acestea sau intamplat si nimic nu isi mai are rostul.
Daca este sa-mi doresc ceva, nu-mi doresc decat sa fiu fericit. Cu siguranta dorinta este alta, dar daca este EA se indeplineste si dorinta de a fi fericit.
Crezi că poţi fura viaţa unui om
fără să fie consecinţe ?
