5 motive să alegi și tu această farmacie online ieftina
De când mă știu mi-a plăcut să mă bucur de ceea ce îmi oferă cu adevărat lumea asta virtuală. Job-ul îmi e de așa natură că îmi e imposibil practic să mă dezlipesc de calculator. Însă cu trecerea anilor, am ajuns să am nevoie de câte-o vitamină, câte-un supliment alimentar, de câte un supozitor pentru copii, și nu reușeam nicicum să merg să ridic rețeta și apoi să dau fugă la farmacia din colț.
Așa că, după atâția ani, din 2017 îmi cumpăr medicamentele online!
Eu zic că nu e târziu. Dacă știam că există posibilitatea asta de anul trecut, îmi făceam tupeu. Însă mi-a luat cam 2 săptămâni să mă decid care să fie farmacia ce mă reprezintă. În primul rând m-am axat să văd prețurile, timpul de livrare și acel ceva la o farmacie care să îmi arate că pune accent pe sănătate. După multe căutări, am ajuns la concluzia că farmacia care îmi poate fi loială, se numește Medik-on Shop.
5 motive să alegi și tu această farmacie online
- Medik-on este o farmacie care oferă prețuri foarte mici în comparație cu celelalte farmacii din online. I-am ales pentru că deși au scăzut prețurile în ultimul timp, adaosurile însă sunt cu diferențe de câteva zeci de lei dacă nu sute atunci când ai nevoie de exemplu de niște medicamente pentru copii, siropuri, tratamente de imunitate sau tratamente pentru noi ca și adulți. Pe când la Medik-on, produsele care mă interesează pe mine sunt cu 40% mai ieftine față de farmacia de la colțul străzii. So, îmi pare bine că există și că pot face economii cu ei!
- Simbolistica Medik-On sugerează larga adresabilitate a brandului: pentru fiecare tip de pacient, pentru fiecare tip de tratament, susțne sănătatea tuturor.
- Lunar, pe lângă gama de medicamente și produse diversificate vor veni cu oferte deosebite de sezon, astfel încât utilitatea lor să fie maximă. Iar prin astfel de acțiuni, își doresc să candideze pe scurt pentru titlul de cea mai ieftină farmacie online.
- Dacă alegi o farmacie online îți va fi mult mai ușor să compari prețurile între produse. Pe când la farmacia fizică, parcă îți e și rușine să ceri prețuri la fiecare produs care te interesează.
- Nu stai la cozi, nu trebuie să te porți frumos cu farmacista, intri doar online pe www.medik-on.ro, îți alegi produsele dorite la prețuri mult mai mici decât în magazinele fizice și în scurt timp vor ajunge la tine. La farmacia Medik-on se pune accent pe sănătate. Eu de asta i-am ales.
Nu te-am convins încă?
Deși treaba mea nu e să te conving, treaba mea e doar să îți spun că dacă vrei să dobândești cele mai multe soluții pentru tine și familia ta, poate că uneori e cazul să treci la un alt nivel. Iar când vezi că ai atâtea beneficii…. ar fi păcat să nu o faci. Pe Medik-on poți găsi atât produse farmaceutice, produse de îngrijire și igienă corpolară, dermacosmetice, categoria de produse ”mama și copilul”, produse pentru slăbit, jucării, terapii naturiste cât și ofertele lunii pe care eu le aștept întotdeauna cu drag.
Au o experiență de peste 25 ani.
Să stiți că acum ei cresc cu fiecare an ce trece, iar asta pentru că au pus pe primul loc nevoile clienților, au fost serioși, au dat dovadă de promptitudine, expertiză și respect. Asta e de fapt ceea ce ne dorim toți. Dacă avem lucrurile astea din partea lor, credeți-mă, chiar merită să le devenim clienți.
Nu am fost niciodată adepta medicamentelor, însă viața/ corpul uman are nevoie și de ele. Iar ca să nu mă simt jecmănită de bani, i-am ales pe ei.
Produsele sunt aceleași, doar prețul diferă, respectul pe care mi-l oferă și prietenia de lungă durată care sper eu să nu se termine. Și să știți, ofertele lunii chiar merită să le aveți! Așadar, dacă crezi că vrei și tu mai mulți bani în buzunar și la fel de multă sănătate ca până acum…. alege o farmacie online ieftină care să îți satisfacă toate nevoile. Gândește-te la tine și la faptul că niciunde nu îți poate fi mai bine. S-a înțeles?! Trăiască MEDIK-ON pentru toate facilitățile pe care mi le-a oferit. Atât mie cât și restul românilor… E bine, simt că în 2017 am avansat cu încă un pas spre o viață mai bună!