Ceasul de mana, mediatorul fericirii

Fata de la geamul deschis de pe culoarul trenului avea ochi de strugure copt. Toata dulceata din lumea parea stransa in ei, iar parul avea culoarea viilor insuvitate: aramiu, galben, portocaliu, roscat. El se facea ca admira peisajele care fugeau de privirea lor simultan cu viteza trenului, dar chipul ei aparea ca o fantoma pe coline, printre nori.

“Ce ma voi face cand va cobori si va disparea din viata mea?” Spuse ceea ce gandeste soptit, apoi i-a fost teama sa nu fi fost auzit, iar ea sa rada in hohote de ceea ce simte. “Poate este casatorita, logodita sau intr-o relatie serioasa de multi ani. Nici asta nu as suporta.”
Apoi se apropie hotarat de frumoasa cu chip de inger si mister in gene:
-Imi puteti spune, va rog cat este ceasul?
-Cu drag, ii raspunse simplu, intinzandu-i mana. Ma numesc Adela si ador ceasuri de mana!
Se prezentara, apoi el isi lua inima in dinti si ii spuse ca merita intreaga colectie de ceasuri de pe Ceasmania. Prietenia cu ceas se lega repede.

Si el le iubea si stia o multime de amanunte din istoria ceasurilor, iar cand prinse mai mult curaj, ii lua mana tremurand sa-i arate partile componente ale instrumentului de masurare a timpului.

Amandoi se rugau in gand sa nu mai ajunga la destinatie sau sa se intample o minune, incat sa nu se mai desparta. Ea venea pentru prima data la Ploiesti, la facultate, el era din oras. Cel putin, intamplarea poate se indura de ei si avea sa-i reuneasca.

-Domnisoara, nu vreti sa vedeti ceasuri dama care au ajuns exponate de muzeu fiind atipice? Castanii sunt infloriti, am putea merge pe bulevard pana lua Muzeul Ceasurilor.

I-a intins mana si au pornit impreuna pe drumul vietii, iar de-atunci sunt de nedespartit.
Ceasul de mana este de multe ori pretextul fericirii.