Andreas Petrescu a făcut mărturisiri despre dragostea pe care i-o poartă soției sale

0

Andreas Petrescu scenarist și actor, a povestit cum a început povestea de dragoste dintre el și soția sa Augusta Lazarov. Iată ce a mărturisit acesta: „Jucam „Mă mut la mama’ la Godot și trebuia să vină la spectacol. Eu nu știam. Eram încă în sală mă uitam la scenă și mă gândeam ce voi face. A venit colegul și mi-a zis: „Nu sta pe scaunul ăsta că aici stă Augusta Lazarov. Eu am zis: „Să fie sănătoasă! Ce treabă am eu cu ea? Când o să vină, o să stea.’ și aud o voce: „Bună! Cred că ne cunoaștem.’ Era chiar Augusta. M-am simțit foarte prost. M-am ridicat, am dat mâna. Nu ne cunoșteam personal, dar eu o văzusem la televizor. Ea văzuse niște emisiuni. Ne știam de la televizor. Mi-a spus ulterior că avea impresia că sunt un bărbat superficial și arogant. A văzut spectacolul, după care mi-a zis că și-a schimbat cu totul părerea despre mine și am făcut rost de numărul ei de telefon”.

Ochii l-au atras pentru prima oară

Actorul spune și ce anume l-a atras la soția sa: „Ochii, prima oară pentru că i-am văzut în întuneric și avea privirea albastră care pentru unii e foarte dură, dar pentru mine este cea mai caldă din lume. Asta m-a atras prima dat. După care m-au atras mai multe lucruri. Felul ei de-a fi. Este o femeie extrem de inteligentă, foarte frumoasă, blândă și cu o capacitate fabuloasă de-a împărți viața cu altcineva. Eu n-am știut că ea poate împărți așa viața cu un om. Vă jur, nu e nicio declarație de dragoste, îți spun cu toată sinceritatea e cea mai bună soție pe care o puteam găsi pe pământul acesta”.

O copleșește cu gesturi romantice

Scenaristul a mai spus că deseori își copleșește soția cu gesturi romantice. „Am făcut tot felul de gesturi față de soția mea pentru că îmi place s-o văd cum zâmbește atunci când primește atenție. Nu e vorba de cadouri fiindcă e ușor să cumperi ceva și să-i duci. Nu știu dacă asta arată c-o iubești. Cadoul arată că îți pasă de ea. Dar, că o iubești, de exemplu, eu îi las trandafiri în tot felul de locuri din cutia poștală până în birou. Ea își dorea foarte mult o fereastră în birou pentru că are biroul fără ieșire la aer și i-am făcut eu una.. Dar nu e un geam, e o ramă de termopan foarte mare de 2m/1.50 pe care am pus o poză cu Madridul fiindcă ea a locuit foarte mult acolo și îi plăcea”.

Andreas Petrescu va veni la 17,30 în emisiunea lui Măruță, pentru a povesti cum arată Crăciunul fericit pentru el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA ImageChange Image