Gheorghe Zamfir, doar în blană de vizon, la vârsta de 77 ani
Deși are onorabila vârstă de 77 ani, Gheogrhe Zamfir arată impecabil. În costum de calitate, cu pălării elegante cu boruri mari și haină de vizon de 2000 de euro, artistul face furori, cu aerul său misterios. Artistul s-a născut la Găești, în județul Dâmbovița și după ce a colindat lumea, s-a retras în locul natal de câțiva ani.
Artistul a cântat la nai în spectacole din toată lumea. Datorită melodiilor sale celebre, a fost poreclit ”Regele naiului” sau ”Regele eleganței”, iar această etichetă i se potrivește perfect. Spun perfect, pentru că oriunde apare îți încântă privirea cu eleganța sa și auzul cu cântecul din nai.
În plimbare la Vatican
De curând aflat la Vatican, acesta și-a expus o minunată haină de vizon. În România, totuși, sunt preferate cojoacele de către reprezentanții sexului masculin. Iată ce a spus un designer despre acest lucru: ”Blănurile bărbăteşti s-au mai purtat şi în 1980, era o nebunie, mai ales în Franţa. Probabil că Gheorghe Zamfir o are de atunci, căci nu pare nouă. Pare din vizon, mai ales gulerul, iar preţul ei actual este de aproximativ 2.000 €. Ştie însă să o poarte, arată ca un boier. Oricum, este unul dintre cei mai eleganţi artişti din România. Se vede că a locuit la Paris, unde s-a dat mereu ora exactă în materie de modă”.
A pierdut toată averea
Partenera s-a de viață este Nicoleta Beca în vârstă de 44 ani. Aceasta l-a însoțit pe artist în plimbarea sa la Vatican. Fără prea mult noroc în dragoste și nici la bani, averea artistului de milioane de euro a fost pierdută. Acest lucru s-a datorat Fiscului Francez dar și din cauza fostei sale soții, Marie Noelle, cu care a fost căsătorit până în 2015. Artistul a declarat că a pierdut tot, însă i-au rămas naiul și tradițiile la care ține foarte mult. În cei 50 de ani de carieră, Gheorghe Zamfir a câștigat 120 de discuri de platină și aur. De asemeni, a vândut peste 120 de milioane de albume.
În cariera sa, artistul a colaborat cu celebri regizori și scenariști. A compus muzică pentru coloana sonoră a filmelor „A fost odata in America”, al regizorului Sergio Leone, „Kill Bill”, semnat de Quentin Tarantino, și „The Lonely Shepherd”.