Nehotărâţii care pot schimba soarta ţării prin votul lor!
România se află la o răscruce de drumuri, iar deciziile luate în zilele următoare pot schimba traiectoria țării pentru generațiile viitoare. De data aceasta, nu liderii politici, nu strategiile de campanie, ci aceia care, în mod obișnuit, aleg să nu participe la vot au în mâinile lor soarta țării. Acei nehotărâţi care au lipsit de la primul tur al alegerilor prezidențiale au acum puterea de a determina direcția în care România va merge.
De această dată avem în faţa noastră o alegere mult mai complexă. Pe 8 decembrie, nu votăm persoane, ci direcții ale istoriei. Într-o lume din ce în ce mai polarizată, în care valorile democratice și apartenența europeană sunt puse sub semnul întrebării, votul devine mai mult decât o simplă alegere personală. Este o declarație despre viitorul pe care ni-l dorim. Este un angajament față de libertate, bunăstare și drepturile fundamentale.
Elena Lasconi reprezintă în acest moment persoana care ne va menţine pe traiectoria pro-europeană şi va păstra legăturile cu partenerii internaţionali. Însă susținerea acestei direcții depinde foarte mult de cei care, până acum, au fost absenți din procesul electoral. Votanţii obişnuiţi, mare parte dintre ei, şi-au ales deja direcţia în care vor merge duminică. Cei care nu ies de obicei la vot au puterea de a face alegerea decisivă! De ei depinde foarte mult direcţia în care va merge România – către vest şi toate beneficiile care vin din această direcţie sau către estul de care am scăpat cu greu în ’89 prin sânge vărsat şi vieţi pierdute!
Două milioane de voturi: un impact decisiv
Statisticile sunt grăitoare: cel puțin două milioane de români nu au participat la alegerile trecute. Fie că vorbim despre dezamăgire, nepăsare sau lipsa de încredere în candidați, acești cetățeni au ales să tacă într-un moment în care vocea lor ar fi putut cântări greu. Acum, însă, miza nu mai este despre a vota un lider anume. Este despre a împiedica degradarea țării, despre a menține România în Europa și despre a proteja libertatea și bunăstarea.
Trebuie să încercăm cu toţii să înţelegem că în afara Europei totul – de la libertate la bunăstare – se va degrada. Fiecare vot contează, fiecare decizie luată sau amânată va avea consecințe. Indiferența nu mai este o opțiune! Acesta este un moment care cere mai mult decât o simplă alegere. Cere responsabilitate, gândire critică și implicare. România nu poate progresa fără contribuția cetățenilor săi. Fără participare, deciziile sunt lăsate pe mâna altora, iar viitorul devine mai nesigur.
Alegerea de duminică nu mai este doar despre prezent, ci despre ce fel de țară dorim să lăsăm în urmă pentru generațiile următoare. Încă nu este prea târziu! România poate merge înainte, poate alege stabilitatea și progresul, dar acest lucru nu se va întâmpla fără implicarea cetățenilor. Alegerea este în mâinile fiecăruia, iar tăcerea ne poate costa scump. Nehotărâţii au acum șansa de a scrie istorie. Tot ce trebuie să facă este să iasă la vot și să-și asume responsabilitatea de a modela viitorul țării. România depinde de noi toţi!